Povestea Cenusharesei...

O astept. Am vorbit de dimineata. Mi-a spus ca iese in dupamasa aceasta la o sesiune de poze. Era foarte entuziasmata. Sunt curios cum e imbracata, cum s-a aranjat. Trebuie sa apara. Curiozitatea si nerabdarea ma omoara si trezesc in mine sentimente ciudate. Precis e foarte frumoasa. N-are cum sa fie altfel....

Parul balai, ochii minunati si sclipitori asemenea unor stropi de roua dimineata devreme undeva pe o frunza de salcam, zambetul dulce pe care il are tot timpul si care o defineste, privirea calda cu care se uita adanc la tine, sufletul minunat, curat si pur asemenea unui ghiocel fac din EA o persoana deosebita.

O stiu de ceva vreme. Fizic nu s-a schimbat nimic, dar la interior au avut loc niste schimbari majore in tot acest timp. Cand am cunoscut-o eu, era o fata oarecare de pe Internet cu care povesteam prin mesaje. Mai timid la inceput, ne-am dat seama cu timpul ca avem destul de multe lucruri in comun iar unul dintre acestea era reflectarea asupra vietii.

Odata cu trecerea timpului mesajele ei s-au transformat in adevarate povesti. Postate pe blogul ei personal acele ganduri si sentimente au prins viata in sufletul fiecaruia dintre cei ce le-au citit. Si nu au fost putini. Multi dintre ei s-au regasit in povestile ei. Unii au avut curajul sa isi spuna si o parere sau chiar sa-I multumeasca pentru viziunea diferita ce le-o ofera.Fiecare postare insemna o alta poveste, reala, dar profunda.

Eu, personal, m-am regasit in multe din povestile ei. Simteam ca citeste fragmente din viata mea si apoi le posteaza. O vreme m-am hranit cu randurile ei, dar eram tot mai curioas sa cunosc acea persoana. Ne-am intalnit si mi-am dat seama ca e o fata foarte interesanta. Ne-am plimbat cateva jumatati de ore si mi-a aratat o conceptie asupra vietii si un set de principii pe care nu le-am mai intalnit pana atunci.

Am tot vorbit si in timp ne-am apropiat tot mai mult, am devenit prieteni.

Viata m-a impins sa imi exprim la randu-mi gandurile si sentimentele prin aceeasi cale, blogul propriu. Ea m-a sustinut mereu si ma incuraja. Nu a fost usor, dar cu timpul m-a invatat ca sinceritatea gandurilor si dorinta de a scrie reprezinta totul.

Am continuat amandoi sa postam tot felul de povesti si ganduri.

Pentru mine reprezentau o evolutie, dar pentru ea,mi-am dat seama ca erau doar capcane din care nu mai putea iesi. Aceasta pestera in care era prinsa, blogul, o tinea in lanturi, intr-un trecut trist, cu multa suferinta si amintiri ce nu-i dadeau pace.

Intr-o dupamasa imi spune ca vrea sa renunte la a mai scrie. Vroia sa iasa din pestera la lumina calda si pentru a simti din nou ce e fericirea, ce inseamna sa traiesti.

M-a coplesit acel moment si simteam ca ceva din mine dispare.Nu vroiam sa renunte, dar am realizat ca are nevoie de asa ceva. Doar astfel putea sa iasa din cusca in care era blocata atata timp. Nu doar ca a renuntat a mai scrie, dar a si sters tot ce scrisese pana atunci. TOT, TOT, TOT.

E un nou inceput, spre o viata adevarata, calda si plina de trairi pozitive.

Incetul cu incetul, devine ceea ce si-a propus si ceea ce simte ca vrea sa fie. Nu e usor, incerc s-o sprijin cum pot, cum stiu si eu ca e mai bine in viata, dar toate acestea nu se compara cu sprijinul prietenesc, sincer, neconditionat si total ce m-il ofera ea. Apare mereu cand simt ca e nevoie de cineva, stie ce sa-mi spuna si mai ales cum sa-mi spuna. Veci ma linisteste si-mi ofera increderea si puterea de a trece peste toate si a merge mai departe.

Cand vorbim pe mess, la telefon sau suntem impreuna, nimic nu mai conteaza, timpul parca sta in loc dar defapt trece atat de repede, parca zboara.

Fata ce demult imi trimisese mesaje pe net, scria povesti pentru sufletul multora si care m-a invatat cum sa citesc sufletele celor din jurul meu, a devenit acum persoana care imi cunoaste adevaratele colturi ale sufletului si cele mai adanci si ascunse trairi.

A devenit poate cel mai special prieten. Sper ca intr-o zi sa ii pot oferi la schimb tot ceea ce mi-a oferit ea mie.

Inca o astept. Probabil nu mai apare, dar nu e nici o problema. In mintea mea stiu cum arata si cat e de frumoasa.

Asemenea unui vierme de matase ea a evoluat foarte mult si s-a transformat intr-un fluture minunat, special, care daca il privesti cum trebuie, atent si cu grija, realizezi ca defapt e o Cenusareasa ce asemenea pantofului pierdut, ea iti lasa amintirea ei, imaginea unui inger, pe care ai vrea sa il tot vezi si de care nu te mai poti satura.

Eu cu siguranta nu m-as putea satura niciodata de ea.

Viata are cararile ei iar in momentul de fata cararea mea si a ei sunt apropiate. Dar oare la anul pe vremea asta vor mi fi la fel?

Eu sper ca da si ca voi avea mereu acest prieten langa mine.

Multumesc prieten drag.