Nu stiu de ce am simtit sa scriu iar. Poate pentru ca ceea ce visez eu sa scriu ramane inca doar un vis indepartat, asemenea altor vise.
Iar scriu cu creionul. Unii stiu ce inseamna asta. Scriu din ce in ce mai rar iar asta se simte. Se simte in sufletul meu. E prima data cand scriu de cand am redeschis blogul. A stat o vreme inchis, dar nu am putut sa-l las asa. Ceva ma chema, ceva imi spunea ca cineva inca totusi, are nevoie de acest blog. Sau poate, totul e doar in mintea mea si defapt eu sunt cel ce are nevoie de el.
Viata asta e tot mai ciudata pe zi ce trece. Azi esti jos, maine esti sus, iar apoi pentru o vreme buna, sa ajungi sa ramai iar jos.
-De ce,de cele mai multe ori nu primesti ceea ce iti doresti? Te supara cu amaraciune asta, dar in schimb, primesti pe alta parte mult mai mult decat ai sperat, sau chiar ai vrut.
-De ce visele nu devin realitate? De ce na incapatanam sa credem ca ele chiar pot sa ne faca viata mai frumoasa? Pentru ce ne facem atatea planuri inchipuite pana in cele mai mici detalii?
Am tot reflectat asupra acestui lucru si am ajuns la concluzia amarnica, ca facem toate aceste lucruri, pentru a ne ridica moralul, pentru a spera la ceva mai bun, pentru a zambi mai mult si a uita de toate greutatile zilnice. Practic, avand vise, vedem lumea printr-o alta lumina, una mai frumoasa. Ne detasam de tot si visam pur si simplu. Ne lasam dusi de valul sperantei pe marea fericirii.
Insa totul nu este decat o minciuna, aparuta din subconstient si menita sa ne creeze o stare de bine.Fiind pusi in postura de a visa, avem curajul de a ne face planuri, denota faptul ca noi deja avem o samanta de bine in noi. Ea e pusa in mintea, viata sau sufletul nostru, fie de o intamplare, rezultat, castig sau persoana. Intamplarea rezultatul sau castigul, sunt prin esenta lucruri trecatoare. Ce ne facem insa, cand acea samanta a sperantei e pusa de cineva anume. Cu voie sau fara voie. Uneori doar simpla prezenta a acelei persoane ne aduce o raza de lumina si caldura in rutina zilnica.Uneori, un simplu sambet transmite mai mult decat toate cuvintele Pamantului. Uneori o simpla privire, a unor ochi gingasi iti inmoaie sufletul, facandu-l mai mai bun, mai frumos si mai curat. Incet incet, el se deschide oferind tot ce are el mai bun, tot ce are mai pretios. Se deschide oferind caldura si la schimb acea samanta a sperantei din care el a fost creat. Cu toate acestea, samanta pe care tu vrei s-o plantezi in sufletul celeilalte persoane,ramane totusi si doar samanta. Nu primeste ceea ce are nevoie, iar atunci tu, iti dai seama ca ai irosit inca o speranta din cele oricum putin ramase.
VISELE NU DEVIN REALITATE. Ele sunt si vor ramane doar niste vise. Intamplarile care ne fac fericiti si ne aduc zambetul pe buze nu sunt vise implinite. Ele sunt, au fost si vor ramane doar niste intmplari adiacente viselor noastre care ne dau acea minima si universala putere de a merge mai departe, de a trece de la o etapa la alta, pas cu pas, pana cand viata noastra se incheie. Sfarsim prin a fi impacati totusi ca am ajuns atat de departe, fiecare prin felul sau, fiecare cu reusitele sau esecurile sale.
Am incercat, am razbit, am mers mereu mai departe.Ne-am multumit de cele mai multe ori cu destinul ce ne-a fost dat si am ramas cu acele vise pe care poate, doar noi le-am stiut si la care am sperat o viata intreaga.Fara sa ne dam seama murim tot cu vesnica intrebare: Ce ar fi fost daca?
Cei ce vin dupa noi trebuie sa stie !!! VISELE NU DEVIN REALITATE !!! Realitatea e chiar in fata lor. Sa nu le fie frica sa deschida ochii si sa priveasca.Astfel vor ajunge sa patrunda dincolo de ea, obtinand in cele din urma, acele adiacente ce le fac viata mai frumoasa.
Dar repet,Visele nu devin realitate!
