Dormi,ai vise si vise, dar intr’o dimineata cand
te astepti mai putin iti apare in cale o lumina, o sursa de inspiratie.
Iti iei vioara si incepi sa canti.Notele parca curg, vin de la sine ca un rau ce isi canta balada.Canti,canti si parca…ceva lipseste…vrei mai mult desi in adancul tau simti ca nu e bine,dar tu te opresti din cantat si vrei sa fie si mai special.In tot acest timp pe corzile viorii incepe sa se aseze un strat de praf…si apare si gurina.Nu observi asta caci esti mai preocupat sa cauti in adancul piesei ceva si mai frumos,caci nu te multumesti cu ideea de inceput.Inspiratia din inceputuri si Binecuvantata incepe sa dispara…iar vioara devine tot mai muta iar piesa tot mai lenta.Prea ocupat cu note speciale piesa si’a pierudt esenta,dar si vioara stralucirea.
Se rupe prima coarda,iti pare rau,incerci s’o inlocuiesti dar nu mai suna la fel.Nu renunti la obiceiuri si cauti in continuare alte note spre perfectiune.
Se rupe ce’a de’a doua.Apar semene de intrebare deoarece e deja ceva nefiresc pt k intr’un timp atat de scurt, sa se rupa 2 corzi.Inlocuiesti si aceasta coarda dar nimic nu mai e ca la inceput.Piesa minunata a devenit una ragusita care, nu mai transmite nimic si pare doar o simpla,adunatura de note.
Intr’o zi se rupe si coarda a 3-a.Te sperii si incerci sa faci ceva,iti pui intrebari,devii irascibil.in loc sa cauti in sufletul tau raspuns la intrebari,cauti in alta parte pe la alte viori.Nici una nu suna la fel.Nici una nu te mai misca.Nici una nu e la fel ca a ta.
Rugina si praful de pe vioara apar tot mai des,iti ingrijesti vioara dar degeaba,
Se rupe si ultima coarda,iar odata cu ea se rupe si o pare din tine,
Piesa a luat sfarsit.N-ai apucat sa-I scrii versuri,ci ai cautat doar notele perfecte.
In cele din urma...iti dai seama ca rugina, praful dar mai ales perfectiunea dorita de tine…au facut ca acea inspiratie Binecuvantata la inceputuri sa dispara.Vioara e tot mai muta,fara vlaga.corzile nu mai sunt aceleasi si nici piesa nu mai e piesa care ti’a crescut viata in suflet.Candva te’ai trezit din somnul tau cosmar si ai avut inspiratia necesara crearii unei piese minunate.Ai avut vioara cu corzile ei cu note clare si limpezi.
Acuma piesa e sfarsita,te pui iar la somn iar cu regretul ca nu ai putut termina acea piesa cum ai vrut din inspiratie,ci ai terminat’o dintr’o necessitate crunta si greu de acceptat.
Orgoliul tau de perfectionist a fost mai presus de inspiratie,iar Ea Inspiratia te’a pedepsit.
A plecat de langa tine inainte sa iti dai seama,iar odata cu ea si stralucirea viorii.
Acum poti sa dormi iar adanc,dar pana cand?
Asta numai Dumnezeu stie,
Poate pentru totdeauna…
Sti ce-ai reusit,dragul meu? Ai intins mana ta fina si ai dat la o parte durerile inimii…ai atins tandru mijlocul ei si ai lasat loc de noi vise. Chiar daca nu e tocmai o postare happy..e ceva ce spune multe…si cati ochi citesc asta…atatea interpretari diferite vor fi.
RăspundețiȘtergereAi dreptate,de multe ori in viata…in dimineti diferite…o noua lumina ne mangaie ochii somnorosi..o noua poveste ne asteapta..si un nou cantec se impleteste la sfarsitul zilei…Si cate dimineti atatea intamplari diferite…insa dintre toate acestea…doar o lumina ne calauzeste viata…doar un cantec ne incanta inima…si doar o poveste e a noastra.
Lasandu-ma condusa de cuvintele tale,mi-am permis sa las imaginatia sa danseze pe note perfecte si nobile… iti dau atata dreptate! Pe parcursul vietii asteptam un moment care sa ne arate ce inseamna fericirea..sa ne-o cante asa cum este ea..in cea mai pura stare…si vin unele dimineti care aduc astfel de momente..care ni le ofera cu drag..iar noi,inocenti si nehotarati cum suntem…le folosim,ne bucuram putin si le uitam…si ajungem iar in faza de visare..asteptand alte momente …mai speciale,care sa ne intregeasca mai mult…mai perfecte. Suntem vesnic in asteptarea cantecului favorit…notelor magnifice si vietii inflorite…nestiind ca asteptand atat…vor imbraca o haina mai putin stralucitoare…si vor trece pe langa noi…fara sa ne dam seama.
Te felicit din suflet!:*